Campania Eco Sud SA, în colaborare cu ADI Giurgiu, “Învață de mic să faci lucruri mari! Planeta se sufocă, poluarea ucide! Reciclează, totul contează!”, s-a bucurat de un real succes
Ziua Mediului Înconjurător a fost marcată cu fast la Centrul de Management Integrat al deșeurilor de la Frătești – Giurgiu, care și-a deschis în premieră porțile! Zeci de elevi din orașul Giurgiu și comuna Vedea au dat curs campaniei Eco Sud SA, realizată în colaborare cu ADI Giurgiu, de conștientizare a necesității reciclării și a adoptării unei conduite ecologice constante.
Două autocare pline cu copii au descins, la ora 10.00, în incinta amplasamentului de la Frătești, pentru a vedea pe viu cum deșeurile reciclabile din gospodăriile lor ajung materie primă și sunt refolosite, iar gunoaiele sunt tratate și ajung pe celula de depozitare, fără miros și fără poluare.
Entuziaști și curioși, micii ecologiști au fost instruiți – încă din start – cum va decurge vizita în “laboratorul” deșeurilor și la ce trebuie să fie atenți, pentru a nu interveni incidente nedorite. Ulterior, au intrat în acțiune specialiștii Eco Sud care au început descrierea fluxului tehnologic în acest amplasament special.
Ecologul Eco Sud SA, Anca Constantinescu, le-a explicat elevilor cum mașinile de gunoi sunt mai întâi cântărite când ajung la acest centru, iar apoi deșeurile își urmează traseul de sortare, compostare, depozitare, după caz.
Micii oaspeți de la Școala Gimnazială “Sf. Gheorghe” din Giurgiu și Școala Gimnazială din comuna Vedea, însoțiți de cadre didactice, au fost conduși apoi la stația de compostare. Acolo au văzut cum deșeurile biodegradabile sunt mărunțite de un tocător, apoi trec printr-un ciur, se pun în brazde de anumite dimensiuni, unde sunt umectate și aerate pentru a crea fermentarea activă, iar după 12-16 săptămâni rezultă compostul, respectiv pământul de flori comercializat în supermarketuri. Albert Totoașă, elev în clasa a V-a A la Școala Gimnazială “Sf. Gheorghe” din Giurgiu, a cerut detalii în privința termenului de aerare pentru a înțelege mai bine cum se întâmplă totul!
Foarte interesați și fascinați au fost elevii când au ajuns la stația de sortare și au văzut munții de baloți de reciclabile presate. Au urcat în cabina de sortare și au ascultat cu atenție cum decurge întreg procesul de sortare pe categorii. Managerul punctului de lucru, Mariana Ciobanu, le-a explicat elevilor că zilnic ajung aici 9 tone de deșeuri presortate și 6-7 tone dintre acestea sunt valorificate.
Vizita a continuat la atelierul mecanic unde sunt consumabilele necesare utilajelor din acest centru, dar și la bazinul de apă în caz de incendiu, pus la punct pentru a preîntâmpina evenimente nedorite.
Curiozitatea celor mici a atins cote maxime când au ajuns la groapa de gunoi, unde sunt depozitate deșeurile municipale și refuzul de sortare. Mare le-a fost mirarea elevilor când au constatat că practic nu era niciun miros și li s-a explicat că totul este controlat, nu există poluare și sunt respectate cu strictețe normele europene în materie.
Mariana Ciobanu, managerul CMID Frătești, le-a precizat celor prezenți că celula 1 de depozitare mai poate fi funcțională 2-3 ani, dar în contrucție este acum celula 2, astfel că cei mici au văzut la lucru și recunoscut un escavator, un buldoexcavator, o volă și o rabă.
Turul Centrului de Management Integrat al Deșeurilor de la Frătești Giurgiu s-a încheiat pentru copii la stația de epurare. Ecologul Eco Sud le-a precizat cum lichidul rezultat din deșeurile depozitate pe celulă, numit științific levigat, este omogenizat cu apă menajeră și supus unui proces fizico-chimic. Rezultă permeatul, adică apa tratată, care poate fi folosită în agricultură, precum și apa reziduală. Foarte haioși, copiii au întrebat dacă sunt pești în bazinul de permeat, dar și ce adâncime are, iar Valentin Secere, operatorul stației de epurare, le-a răspuns exact: un metru și jumătate!
După ce soarele le-a zâmbit generos pe cer celor prezenți pe întregul parcurs al vizitei, copiii s-au răcorit apoi într-o sală special amenajată, unde au urmărit un filmulet cu regulamentul micilor ecologiști și au răspuns, bine pregătăți în prealabil de diriginții lor, la întrebări ecologice, gen care sunt culorile reciclării, care este regula “celor trei R” sau care sunt beneficiile reciclării.
Atmosfera s-a destins la maximum când cei mici au aflat că are loc și un concurs cu premii pentru cele mai bune inițiative ecologice pe care le au. Astfel, premiul I, de 200 lei, a revenit elevei Ștefania Botea, din clasa a VIII-a, Școala Gimnazială Vedea, care a propus ca educația ecologică să fie inclusă ca materie în școli. Premiul de 150 lei, cuvenit locului 2, a fost adjudecat de Carla Constanda, din clasa a V-a A, Școala Gimnazială “Sf. Gheorghe” Giurgiu, care a dat exemplu cum vede ea reciclarea acasă – în propia familie, iar premiul al III-lea a revenit celui mai combativ elev din grup, Albert Totoașă, din clasa a V-a A, Școala Gimnazială “Sf. Gheorghe” Giurgiu, care are spirit întreprinzător de mic. A dezvăluit că ar instala coșuri de gunoi în tot orașul lui, dacă ar fi primar, și vrea să înființeze un partid ecologic, când va fi mare. Și pentru că au fost atât de activi și implicați, toți participanții au primit premii de consolare, bunătăți dulci și materiale promoționale.
Mențiuni speciale pentru dedicarea cadrelor didactice care i-au pregătit pe copii pentru această acțiune și i-au insoțit la eveniment chiar de Ziua Învățătorului, altfel una liberă pentru dascăli și elevi. Mariana Fifiiță, profesor de română la Școala Gimnazială “Sf. Gheorghe” din Giurgiu, și Luminița Puciumande, profesor de fizică la Școala din Vedea, au apreciat la unison acțiunea. Au punctat că în momentul în care elevii văd “pe teren” cum stau lucrurile, rețin cu 25% mai mult.
La rândul său, Monica Jipa, director executiv la ADI Giurgiu, prezentă la fața locului, a evidențiat colaborarea excelentă și de durată cu Eco Sud SA, și a precizat că astfel de campanii trebuie să continue pentru a reuși să conștientizăm copiii, de la vârste cât mai fragede, să recicleze!
Punctul pe “i” l-a pus Mariana Ciobanu, managerul CMID Frătești, care este de părere că prin orice mijloace trebuie să-i determinăm pe cei mici, dar și pe cei mari, să recicleze!
Vezi galerie foto de la eveniment: