
“Mai bine mai târziu decât niciodată”, spune o vorbă din bătrâni, iar natura a strigat – de multe ori pănă acum – “Ajutor”, “Ajutor”! și nimeni nu a auzit-o…! Dar, a venit vremea când alertele naturii nu au mai fost ignorate…!
“Omul face dar și desface”, sună o altă zicală strămoșească și iată cum lucrurile încep să prindă contur. România va avea, în premieră, un Plan Național de Restaurare pentru Natură, au anunțat oficialii din Ministerul Mediului.
Nu-i lucru puțin, în condițiile în care era nevoie urgentă de a însănătoși ecosistemele.
„Vom avea un plan de restaurare a naturii care leagă direct sănătatea ecosistemelor de economie, agricultură, apă, climă și de sănătatea oamenilor. În contextul european, el vine din aplicarea regulamentului UE privind restaurarea naturii, adoptat pentru a opri degradarea ecosistemelor și pentru a reface zonele afectate”, a precizat – recent – Diana Buzoianu, ministrul interimar al Mediului.
Ecosistemul României se confruntă cu riscuri majore cauzate de poluare, despăduriri și schimbări climatice iar, prin această inițiativă, se face un pas important pentru protejarea naturii și adaptarea la schimbările climatice.
Proiectul de elaborare a Planului Național de Restaurare pentru Natură este finanțat prin Programul Operațional de Asistență Tehnică 2021–2027 iar bugetul este de aproximativ 17 milioane de lei, în timp ce implementarea se va desfășura în perioada 2026–2028, potrivit paginii de Facebook a forului de specialitate.
Proiectul are în vedere, pe lângă elaborarea Planului Național de Restaurare a Naturii, identificarea zonelor prioritare pentru restaurare; dezvoltarea unui sistem digital modern pentru monitorizare și raportare dar și implicarea publicului și a actorilor relevanți în toate etapele procesului.
Importanța acestui proiect este grăitoare pentru că protejează resursele naturale; reduce efectele schimbărilor climatice; susține agricultura și biodiversitatea; contribuie la reducerea pagubelor provocate de fenomene extreme, dar creează și oportunități economice și locuri de muncă în domeniul restaurării ecologice.
Mai mult decât atât, fără un astfel de plan, România riscă pierderea unor fonduri europene, precum și sancțiuni și politici necorelate în domeniul protecției mediului.
Acest proiect reprezintă o investiție strategică în sănătatea ecosistemelor și în viitorul economic al României pentru următoarele decenii. E literă de lege să nu ignorăm natura, pentru că se poate intoarce împotriva noastră oricând…! (Biroul de Presă al Eco Sud SA)
