Comisari ai Gărzii de Mediu Vrancea au predat educație ecologică la CMID Haret, alături de specialiștii Eco Sud SA


“Mici la stat dar mari la sfat” s-au arătat cei 26 de elevi de clasa I, de la Școala Gimnazială “Duiliu Zamfirescu” din Focșani, care au vizitat – la început de aprilie, Centrul de Management Integrat al Deșeurilor de la Haret, administrat de Eco Sud SA, în cadrul programului “Săptămâna Verde”.

A fost o lecție practică de educație ecologică, predată de comisari ai Gărzii de Mediu Vrancea, Daniela Dobrilă și de Alexandru-Daniel Medeleanu, cărora li s-au alăturat gazdele cu informații pertinente despre reciclare, precum și cu descrierea amplasamentului.

În cadrul vizitei, școlarii au descoperit cum funcționează un sistem modern de gestionare a deșeurilor. Au aflat, de asemenea, că acesta include mai multe facilități esențiale, precum stația de sortare, stația de compostare, depozitul ecologic și stațiile de transfer destinate deșeurilor municipale și similare care deservesc municipiile Focșani și Adjud, dar și alte orașe și numeroase localități rurale din județ.

Cei mici au fost impresionați de capacitatea totală a depozitul ecologic de la Haret, respectiv 1,8 milioane de metri cubi cu o durată de viață estimată la 26 de ani. Au văzut cu ochii lor prima celulă, care se întinde pe aproximativ 5 hectare și este proiectată să funcționeze aproximativ 7 ani. Au pus întrebări și au fost curioși cum se derulează întreg procesul de prelucrare a gunoiului care se strânge de la casele lor și ale vecinilor.

Prin această acțiune, elevii au înțeles mai bine importanța colectării selective și a gestionării corecte a deșeurilor, precum și rolul pe care fiecare cetățean îl are în protejarea mediului.

„Centrul de Management Integrat al Deșeurilor de la Haret reprezintă un pas esențial în modernizarea sistemului de gestionare a deșeurilor din județul Vrancea. Prin investițiile realizate și prin tehnologiile utilizate, ne propunem să asigurăm un proces eficient, sigur și prietenos cu mediul, în beneficiul celor peste 300.000 de locuitori deserviți. Educația tinerilor în acest domeniu este la fel de importantă, iar vizitele elevilor contribuie la formarea unor comportamente responsabile față de mediu”, a punctat Gabriel Aursulesei, managerul CMID Haret.

Învățătoarea Daniela Gavrilă, care i-a însoțit pe copii, a completat: vizita la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor de la Haret a fost o lecție practică extrem de utilă pentru elevi. Au avut ocazia să vadă concret cum sunt colectate, sortate și tratate deșeurile și au înțeles mai bine de ce este important să protejăm mediul. Astfel de activități îi ajută să devină mai responsabili și mai conștienți de impactul acțiunilor lor asupra naturii.

Reprezentanții Gărzii de Mediu Vrancea au evidențiat că activitatea desfășurată la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor de la Haret reprezintă un exemplu de bune practici în gestionarea deșeurilor la nivel județean. “Este esențial ca astfel de investiții să fie susținute și completate de implicarea cetățenilor, prin colectare selectivă și comportamente responsabile. Educația ecologică, mai ales în rândul elevilor, joacă un rol important în protejarea mediului pe termen lung”, au concluzionat comisarii Gărzii de Mediu Vrancea prezenți la eveniment.

Activitatea de documentare și educare ecologică a celor mici s-a încheiat într-o manieră destinsă, cu invățăminte multe și o experiență pozitivă pentru toți cei implicați în acțiune. (Biroul de Presă al Eco Sud SA)

Galerie foto: