Cărți din gunoaie. Biblioteca Eco Sud SA la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor de la Vidra – județul Ilfov


Beletristică, manuale mai vechi sau mai noi, volume cândva mult-căutate, povești care ne-au fascinat copilăria sau reviste de specialitate. Cu toate au prins, din nou, viață la biblioteca inființată de Eco Sud SA în incinta Centrului de Management Integrat al Deșeurilor din localitatea Vidra – județul Ilfov, unde de curând a fost pusă la punct o instalație modernă de tratare mecano-biologică a deșeurilor menajere, cu cea mai mare capacitate din Europa.

Atent selectate din gunoiul menejer adus din Capitală și împrejurimi, cărțile au fost igienizate și recondiționate de angajații Eco Sud SA, iar acum își găsesc locul pe rafturi spațioase, într-o încăpere ventilată, propice lecturii și relaxării. (vezi foto).

„Prin această acțiune, vrem să dăm un exemplu că reutilizarea și refolosirea pot îmbrăca forme multiple, iar orice obiect sau lucru care unuia îi este de prisos, altuia îi poate fi de folos! Cei mici, dar și cei mari, sunt invitați la biblioteca noastră, pentru a intra în universul cuvintelor, dar și al faptelor mari, pentru că deja am salvat de la distrugere sute de cărți”, a precizat Sorin Bituleanu, managerul Centrului de Management Integrat al Deșeurilor de la Vidra.

Acțiunea de colectare a cărților din gunoiul menejer care ajunge la acest amplasament va continua, iar conducerea Eco Sud SA dorește ca această inițiativă să fie extinsă la nivelul tuturor depozitelor ecologice de deșeuri menajere pe care le operează în țară. Nu în ultimul rând, se are în vedere – atunci când colecția va fi din ce în ce mai generoasă – o formă de valorificare a acestora. Mai exact, cărțile să ajungă la cei care ar dori să le citească, dar nu și le permit!

 

„Ideea ne-a venit pentru a da un nou înțeles expresiei <<cărțile sunt nemuritoare>>. De altfel, la nivel național, acțiunea este o premieră pentru un depozit ecologic de deșeuri menajere”, a subliniat Adrian Scarlat, directorul general al Eco Sud SA.

Mass-media a evidențiat, în ultima perioadă, mai multe situații în care sute de cărți au ajuns în tomberoanele de pe lângă unitățile de învățământ, spre indignarea pasionaților de lectură. Unii dintre ei s-au mobilizat chiar să le salveze și le-au dus la bibliotecile stradale din localitățile lor.

Cu un portofoliu de șapte centre de management al deșeurilor, Eco Sud SA gestionează un procent semnificativ din cantitatea de deșeuri produsă în România, fapt care o plasează în postura de lider național în acest domeniu.

Societatea Eco Sud SA deține, în incinta Centrului de Management Integrat al Deșeurilor din localitatea Vidra – județul Ilfov, cea mai mare instalație integrată de tratare mecano-biologică a deșeurilor menajere din Europa, cu o capacitate de tratare de peste 900.000 de tone de deșeuri anual. Această instalație ultramodernă de tratare mecano-biologică a deșeurilor contribuie în mod esențial la îndeplinirea țintelor de mediu ale României, asumate în fața Comunității Europene, dar si la devierea de la depozitare a peste 500.000 de tone de deșeuri anual și reintroducerea în economia circulară a materialelor reciclabile.

De asemenea, Eco Sud SA deține, în același Centru de Management Integrat al deșeurilor din Ilfov, cea mai mare capacitate de reciclare și gestionare a deșeurilor din construcții, contribuind la programul de ecologizare și gestionare a deșeurilor din construcții din zona de sud a României. Prin acest proces, Eco Sud SA recuperează resurse valoroase și necesare calității vieții.

Să nu uităm că o carte a fost copac prima oară! “A ucide cărțile” este similar cu a lua oxigenul Planetei! Așadar, cu mic cu mare, să dăm o șansă la reinterpretare poveștilor nemuritoare…!

(Biroul de Presă al Eco Sud SA)

Vezi galeria foto: