Colectarea și administrarea deșeurilor, în era AI și a tehnologiilor inovative


Serviciile de mediu, la putere. Soluții sustenabile pentru sănătatea Planetei

Tehnologia capătă noi dimensiuni, în toate domeniile, iar inteligența artificială câștigă tot mai mult teren! În aceste condiții, lumea se reinventează iar întreprinzătorii vin cu soluții inovative la varii probleme! Preocuparea pentru mediul înconjurător este o necesitate stringentă, din cauza nivelurilor record ale gazelor cu efect de seră care duc la schimbări climatice majore și la modificarea ecosistemelor. Astfel, serviciile oferite trebuie să țină pasul cu timpurile.

Creșterea conștientizării asupra impactului negativ al activităților umane asupra mediului înconjurător a adus îmbunătățiri majore pe segmentul de servicii de mediu. De la metodele tradiționale de gestionare a deșeurilor până la tehnologii moderne, mai ecologice, acest sector a cunoscut transformări remarcabile.

Dacă în trecut se foloseau predominant metode precum depozitarea la groapa de gunoi sau incinerarea deșeurilor, acum accentul s-a mutat către soluții mai sustenabile. Utilizarea energiei regenerabile, reciclarea eficientă și tratarea inteligentă a apelor uzate sunt doar câteva exemple de tehnologii moderne implementate în sectorul serviciilor de mediu.

O tendință promițătoare este adoptarea tehnologiilor inteligente pentru monitorizarea și gestionarea resurselor naturale. Energia verde devine tot mai accesibilă. Panourile solare și parcurile eoliene sunt tot mai dese. Ele alimentează rețelele electrice și reduc dependența de combustibilii fosili.

În privința electronicelor, care – se știe – poluează excesiv natura, cercetătorii și inginerii englezi, după ani buni de studii și teste, au dezvoltat o tehnologie denumită papertronics. Această inovație reprezintă o combinație ingenioasă între electronica tradițională și materiale biodegradabile. Beneficiile ei sunt semnificative pentru mediu și pentru societate în ansamblu.

Noua tehnologie ar putea deveni soluția salvatoare pentru ca generațiile următoare să nu se mai confrunte cu problema poluării excesive a DEEE-urilor.

”Papertronice sunt considerate electronicele viitorului deoarece sunt construite având la bază materiale prietenoase cu mediul înconjurător. Ele nu vor folosi baterii tradiționale, fabricate din metale și acizi caustici, ci baterii flexibile, realizate din hârtie, fluide, bacterii bune și polimeri. Una dintre cele mai notabile caracteristici ale papertronics este capacitatea de a se degrada în mod natural în timp, fără a lăsa în urmă reziduuri toxice sau dăunătoare pentru mediu. În plus, vor fi pliabile, durabile, cu costuri reduse de producție”, menționează reprezentanții asociațiilor de profil din România. Această tehnologie se află în stadiu de testare, însă, odată ce va fi implementată la scară largă, va reprezenta o reală soluție salvatoare a mediului înconjurător. În prezent, echipamentele electrice și electronice, devin deșeuri periculoase când ies din uz pentru că, din păcate, doar o mică parte ajunge să fie reciclată.

Pentru că au la bază materiale biodegradabile, cum ar fi hârtia, cartonul și alte compoziții organice, atunci când papertronics vor ajunge la sfârșitul ciclului de viață, vor putea fi reciclate ușor sau, pur și simplu, lăsate să se degradeze în mod natural, fără a avea un impact negativ asupra ecosistemului.

În același timp, tehnologiile de reciclare avansate contribuie la diminuarea cantității de deșeuri și la conservarea resurselor naturale.

Practic, acest sector este în plină ascensiune iar managementul eficient al deșeurilor se impune și pe plan național, pentru alinierea la cerințele europene. De aici multitudinea de inițiative și tehnologii ecologice care își fac loc în peisajul serviciilor de mediu.

Companiile românești de servicii țin pasul cu trendul internațional. Inteligența artificială ia amploare

În acest tumult de informații, probleme și tehnologii, sunt companii private care oferă, de exemplu, soluții de management al deșeurilor prin inteligență artificială. Astfel, sunt obținute analize în timp real cu identificarea și clasificarea materialelor.

Soluția, susțin investitorii din domeniu, se integrează perfect cu unitățile de reciclare și oferă beneficiile tehnologiilor avansate de AI, Computer Vision și Machine Learning.

Companiile specializate pun la dispoziția clienților o platformă intuitivă, disponibilă atât în versiunea web cât și mobile, prin care pot fi administrate și monitorizate dispozitivele din dotare.

Modelul de AI este antrenat să identifice și sa facă diferența cu acuratețe între diverse clasificări. Vizualizarea datelor este îmbunătățită cu AI și are loc din panoul de control cu ajutorul unui serviciu automatizat și modular.

Printre funcționalitățile platformei se numără: alerte personalizate pentru a monitoriza schimbările în procesul de reciclare; generare zilnică și lunară a rapoartelor despre capacitatea de procesare; statistici generate și interpretate de AI pentru previziuni și decizii de business; monitorizare multiplă a unităților de reciclare dintr-un singur loc, de pe un singur dispozitiv.

Softul AI este instalat ușor și conectat la camerele din unitatea de reciclare pentru a înregistra imagini cu benzile transportatoare pe care se află materialele. Mai apoi, imaginile sunt analizate de inteligența artificială care le va traduce în informații pe un panou de control live, în timp real.

Analizele, pe baza AI, sunt cuprinzătoare. Acest lucru le permite facilităților de colectare și reciclare să maximizeze recuperarea la fiecare linie prin evaluare fluxurilor de intrare și ieșire pentru a optimiza procesele.

Astfel,  clienții utilizează soluția pentru a simplifica procesele de raportare, astfel că auditurile și eforturile de conformare vor fi de zece ori mai eficiente.

Prin analiza compoziției materialelor de pe benzile transportoare, managerii de amplasament obțin o înțelegere detaliată a materialelor de pe benzi. Aceste cunoștințe le permit să își ajusteze operațiunile ceea ce se traduce printr-o eficiență crescută și reduceri de costuri.

Totodată, sistemul oferă alerte, prin care sunt informați beneficiarii despre orice subutilizare a benzilor sau dacă cantitatea detectată de reziduuri depășește limitele prestabilite.

În programul pilot, susțin oficialii companiilor specializare, unitatea de colectare și reciclare a reușit să reducă la jumătate volumul de materiale reciclabile pierdute din cauza reziduurilor. De atunci, managerul amplasamentului a integrat aceste date în indicatorii cheie de performanță ai personalului și i-a motivat să îmbunătățească ratele de recuperare de pe benzi.

Metoda de gestionare a deșeurilor pe baza AI prezintă numeroase beneficii.

În primul rând, crește eficiența operațională.  Clienții pot optimiza procesele pentru a maximiza colectarea materialelor reciclabile, implicit crește profitul. Până în prezent, s-a observat o reducere de până la 50% a reziduurilor. Asta se traduce prin economii semnificative pentru clienți și diminuarea deșeurilor.

Pe de altă parte, această tehnologie ajută la automatizarea auditului și raportării pentru instalație. Se reduce, astfel, semnificativ numărul de ore de muncă. În cele din urmă, acest lucru oferă companiei mai mult timp pentru a se concentra pe activitățile care generează venituri.

Nu în ultimul rând, camerele și platforma au un beneficiu auxiliar ca sistem de monitorizare în timp real. Clienții nu mai sunt nevoiți să aibă personal care aleargă prin amplasament pentru a se asigura că totul funcționează optim, sistemul poate automatiza acest lucru pentru ei.

În concluzie, soluția expusă oferă, la pachet, conectivitatea instrumentelor IoT cu implementarea modelelor de Computer Vision și AI.

Vestea bună pentru cei interessați de această soluție este că se poate obține acum finanțare prin PNRR pentru a dezvolta și implementa tehnologii digitale avansate: AI, Cloud Computing, Big Data, Blockchain, IoT, Cybersecurity etc.

Un prim oraș din Europa care va testa un sistem de inteligență artificială pentru a identifica gunoaiele aruncate în afara containerelor este Madrid. Obiectivul este de a accelera ridicarea deșeurilor și de a menține străzile mai curate. Experimentul va avea loc în trei cartiere din sudul metropolei spaniole.

Sistemul AI va reduce timpul necesar pentru identificarea gunoaielor cu 50%, notează presa iberică. Sistemul de inteligență artificială, echipat cu algoritmi de învățare automată, a fost antrenat progresiv pentru a recunoaște diferite obiecte, atât mari, cât și mici, și pentru a comunica imediat prezența și locația lor unui hub de monitorizare centralizat. De acolo, sistemul va găsi unde se află cel mai apropiat vehicul de eliminare a deșeurilor și îi va atribui sarcina de a ridica volumul.

Desigur, în spatele fiecărei inovații din domeniul serviciilor de mediu stau cercetări și studii de mediu amănunțite. Acestea asigură date și rapoarte importante despre impactul activităților umane asupra mediului. Totodată, specialiștii din acest sector oferă îndrumare pentru implementarea soluțiilor prietenoase astfel încât viitorul să fie sustenabil pentru generațiile viitoare.

(Biroul de Presă al Eco Sud SA)